Tîrziu
Une lettre,longue et belle lettre d’amour ( ecrite en roumain…) , adressée à moi-même ( qu’on se le dises , je m’aime tant ...)… que je ne finirais jamais ;
j’ai trôp de choses à me direet re-dire … !
ERA DEJA TIRZIU… !
Ràtàcire pseudo autobiograficà,fàrà grele cosecinte
… era deja tîrziu ;felinarele luminau slab intersectia stràzii Barbu Delavrancea cu Str. Arh. Mincu
Mirosul de tei ce intra pe fereastrà era departe ,tare departe si nu ràmàsese din el decît o amintire …sînt atîtea locuri ,atîtea fapte si umbre ,atîtea sentimente ,care o datà trecînd la statutul de amintire capàtà o dimensiune irealà ,prea frumoasà ca sà nu fie fantasticà …
Vîntul rece fugàrea frunzele uscate ,dar si cîteva cutii de carton goale pe care le înghesuia undeva într’un colt , de unde ,cîteva clipe mai tîrziu , tot el , încerca sà le scoatà ,inventînd turbioane , unul dupà altul , ca o repetitie înaintea unui adevàrat si devastator taifun … Jocul se repeta fàrà încetare pe un fond sonor depresiv de sirene îndepàrtate ,de cîteva strigàte de suferintà si de o muzicà etufatà de pereti grosi ai unui subsol sordid .Cîtiva studenti bolnavi de tuberculozà , îsi tîrîiau nàravurile si visele ,pàtruzînd pe poarta sanatoriului, fàrà grabà,fàrà credintà nici urà , gràbindu’se sà nu piardà masa de searà.
Constiinta mea, asezatà pe o bancà la sosea , avea întîlnire cu viitorul si în marea ei neràbdare,làsa vîntul s’ài dea tîrcoale , s’o atingà,s’o dezmierde …Statuia lui Delavrancea era singurul martor a anilor ce se scurgeau între douà dezmierdàri si o lectie de vioarà pe un stradivarius cremonensis faciebat anno 1664 ( de fapt fabricat la Viena ître cele douà ràzboaie … )
Fiintà ce nu existà…
Nàscutà din gînduri ràtàcitoare printre lumi ascunse ,printre îndoieli si rugàciuni
Nàscàtoare de întrebàri fàrà vlagà de deslusire ,fàrà duh, nici chipes trup …
Cu lacrimi ce curg în vine , dar nu cu sînge ..
I’a închinat atîtea gînduri ,pîn’i’am bàtàtorit calea càtre uitarea de sine … ce poate fi mai mîndru în mîndria de sine , decît sà reusesti s’aduci uitarea , uitarea pîn’ la uitarea de sine …suprem abandon , supremà victorie supremà delicioasà înfrîngere
I’am muscat într’atît surîsul copt si insolent pin’a auzit noaptea neagrà càzînd si stelele s’aprinzînd printre sori îndepàrtati…
I’am îmbràtisat într’atît stigàtul de deznàdejde pîn’ a pierdut timpul ,relele si visele pe càrare …serpuitoare printre ani , dorinti si plînsete …a pierdut timpul crezînd cà la cîstigat ;
I’am bàut într’atît sufletul blînd pîn’ce viscolul a viscolit si în nemiscarea lui a asurzit’o ..
Clamart - 23.08.09
